Elon Musk rupe tăcerea, după aproape zece zile: cu ce se mai ”laudă” cel mai bogat om din lume
Elon Musk este ateu, nu are o afinitate pentru religia tradițională, iar convingerile sale sunt că dacă este să ne salveze ceva pe această lume, va avea legătură cu știința și avansul tehnologic. Cu toate, cea mai recentă postare a sa pe Twitter te-ar face să crezi altceva.
În weekend, s-ar fi făcut zece zile de când Elon Musk nu a mai postat niciun mesaj pe Twitter. În acest timp, a făcut valuri pe internet povestea fiicei sale transgender care a decis, la 18 ani, să-și schimbe numele și să rupă orice legătură cu tatăl ei. Ca referință, CEO-ul Tesla și SpaceX are nu mai puțin de opt copii, dintre care patru sunt băieți și-i poți vedea în imaginea de mai jos.
Elon Musk, mândru de întâlnirea cu Papa Francisc
La începutul weekendului, Elon Musk a postat pe Twitter imaginea de mai sus împreună cu cei patru băieți ai săi și Papa Francisc. Nu este foarte clar unde a avut loc întâlnirea sau contextul din spatele ei, dar șeful Tesla a însoțit imaginea de un mesaj cât se poate de simplu, ”Onorat să-l întâlnesc ieri pe @Pontifex”. Referința la Pontifex se justifică prin faptul că acesta este ID-ul Papei de la Roma pe Twitter. Dacă ești curios, îl găsești pe Papa Francisc și pe Instagram, în spatele contului @franciscus.
La momentul redactării acestui material, postarea lui Elon Musk adunase deja 277.000 de like-uri și 17000 de retweet-uri. Înaintea postărilor de pe 2 iulie, printre care s-a numărat și postarea cu Papa de mai sus, cel mai bogat om din lume a evitat rețeaua de socializare din 21 iunie, când a postat o imagine cu prețul benzinei și motorinei din SUA, o altă țară în care carburantul a atins un prag record. În istoria recentă, o pauză atât de lungă de la platforma pe care se pregătește să o achiziționeze este foarte ciudată.